Astăzi a venit la noi in scoala și gradinita doamna Doctor Stomatolog Paun Claudia cu care avem o colaborare frumoasa de ceva timp. A explicat și exemplificat teoretic modul corect de curățare a dinților. Toate cele discutate au fost exersate pe mulaj, atat cu cei mici cat si cu cei mari. O așteptăm cu dragContinuă lectura “Importanța igienei orale”
Arhive etichetă:gradinita sector 1
Activități gospodărești 😊
Aceasta perioada, când natura a reînviat și noi împreuna cu ea, vine încărcată de activități specifice. Elevii clasei pregatitoare și clasei I s-au bucurat de soarele de afara și și-au luat in serios activitățile de sezon. Au participat la curățenia din curtea școlii. Au săpat grădina cu sprijinul și atenta coordonare a domnilor din echipaContinuă lectura “Activități gospodărești 😊”
Tradiții și obiceiuri de Paste
Am dorit sa petrecem cu colegii momentele frumose ale pregatirilor de Paste: am confectionat si am vopsit oua, am participat la facerea melcilor de cozonac si ne-a cuprins pe toti emotia sarbatorii care se apropie. Echipa Școlii SMART KIDS va dorește tuturor sărbători linistite, cu pace in suflet și in casa!
Ziua Internationala a Cartii
Ca intre un cer si un pamant, intre copertile unei carti este o lume !Descoperim incet-incet atatea lucruri noi, atatea povesti, intrebari, se nasc idei, planuri si-ti multumim CARTE pentru asta !De Ziua Internationala a Cartii, ii suntem recunoscatori pentru toate bucuriile pe care ni le ofera !
8 Martie 2021
I’m SMART
Aceasta este poza “înainte” 😊Un nou proiect Smart început de copii Smart.I’m Smart ❤️Scoala Smart Kids nu e doar un loc, e o stare de spirit.Noi toți ne punem amprenta, la propriu și la figurat, in tot ce înseamnă scoala noastră. Scoala Smart Kids!Vom lasa o pata de culoare in urma noastră prin orice locContinuă lectura “I’m SMART”
Sah cu Miss Mădă
2 măști de protectie, cercei in tema orei și succesul lecției e garantat 😊
Printre acte și dosare, când și când e și-o cântare
Copiii ne înveselesc fiecare zi cu energia lor. Câteodată și doamnele directoare lasă munca de birou și petrec momente frumoase cu copiii.
Ședința foto de primăvara
Making of Pregătim amintiri din anii de Gradinita și surprize pentru mămici
Mici sportivi
In cadrul orei de aikido copiii Grădiniței SMART KIDS deprind, pe lângă aptitudinile necesare practicării acestui sport, și noțiuni de limba japoneza. Numaratoare in limba japoneza1-ichi2-ni3-san4-shi5-go6-roku7-shichi8-hachi9-ku10-jyu-u Autocontrolul, echilibrul, respectul fata de partener sunt câteva dintre obiectivele urmărite.